Prezenta in Social Media

twitterfacebookgoogle pluslinkedinrss feedemail

Realizari

Cornel-Lucian Duma, sunt profesor titular pe catedra de Religie Ortodoxa la Centrul Scolar de Educatie Incluziva Caransebes si Scoala Gimnaziala Poiana, absolventul Seminarului Teologic Liceal ”Ioan Popasu” din Caransebes, din anul 2000, iar in anul 2004 am absolvit cursurile Universitatii ”Eftimie Murgu” din Resita, sectia Teologie Ortodoxa  Istorie. In anul 2016 am obtinut gradul I in invatamant cu media 10.Iubesc copiii si pentru mine invatamantul nu este un job ci o vocatie .     Pentru a celebra Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități și Ziua Internațională a Voluntariatului, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Caransebeș, cu sprijinul financiar al Episcopiei Caransebeșului, Casei de Cultură George Suru Caransebeș, al Asociației ,,Sim.Țim la fel ”, Clubului Impact Vox Caransebes cu susținerea Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin și al Primăriei Municipiului Caransebeș, a organizat pe data de 4 decembrie 2019 ora 12.00 , vernisajul expoziției amenajate în cadrul Proiectului Educational Regional ,, Diferiți, dar egali " la Galeria de Artă ,, Corneliu Baba ” din Caransebeș unde au fost expuse ( bețe de Moș Nicolae, coronițe de Crăciun cu crenguțe de brad și împodobite cu globulețe, turtă dulce și prăjiturele de Crăciun, brazi din materiale reciclabile, decorațiuni din lut pentru brad și felicitări de sărbători) click aici
Pentru al -X-lea an am coordonat in 2018 proiectul ,, Diferiti, dar egali " cuprins în Calendarul Activităților Educative Regionale aprobate de Ministerul Educației Naționale  la poziția 1495 în cadrul acestuia am obținut în luna octombrie 10 calculatoare în proiectul Educlick , click aici  , iar in luna decembrie 2018 am organizat  Concursul  Nașterea Domnului motiv de bucurie și sărbătoare a întregii creștinătăți, mai multe informații click aici ! Am realizat pentru Digitaliada mai multe Resurse Educationale Deschise click aici

In 2018 am obtinut gradatie de merit cu 82 de puncte, iar in 2015 am fost selectat din 1000 applicatii in Top 10 dascali Finalisti in Liga Profesorilor Exceptionali .
http://www.fundatiadanvoiculescu.ro/duma-cornel-lucian/
Click pe imagine.
Incepand din septembrie 2016 sunt selectat in fiecare an Microsoft Innovative Educator Expert deoarece am integrat noile tehnologii in educatia secolului XXI, iar in anul 2018 am fost premiat de Microsoft Romania pentru acest motiv la Bucuresti .

Pe data de 1 septembrie 2014 cand am implinit exact 10 ani de cand este dascal si a slujit cu multa ravna in invatamantul romanesc deoarece iubeste copiii si pentru el profesia de dascal este o vocatie, nu un job, a primit o oferta exceptionala de la Compania Euneos din Finlanda sa fie manager Social Media pentru aceasta, acceptand cu multa onoare aceasta propunere . Tot acum la propunerea lui Pentti Pirhonen, CEO-ul Companiei Euneos care organizeaza cursuri educationale de 10 ani , a realizat primul Curs Social Media Curation in cadrul Erasmus Plus care a fost considerat eligibil de Comisia Europeana , iar in noiembrie 2014 a fost Trainer Erasmus Plus in prima editie a acestui curs Curation in Benalmadena, Spania.`        In 2014 am fost selectat de Junior Achievment si MEN din 623 candidati intre cei 111 profesori Google Certified Teacher http://www.jaromania.org/profesori/pagini/training-9

In 2013 am obtinut gradatie de merit cu un punctaj 82,10 puncte
Datorită faptului că în proiectele derulate integrez Social Media şi noile tehnologii online în cadrul orelor de curs, http://teacherluciandumaweb20.blogspot.ro/p/presentations.html am avut deosebita onoare ca în anul 2013 să fiu invitat de Larry Johnson în calitate de unicul membru român al consiliului consultativ de experţi să colaborez la Raportul Horizon Europa http://europe.wiki.nmc.org/Advisory+Board care a fost publicat în 2014 . Acesta m-a invitat să fiu Horizon Expert după ce managerii proiectului Social Media in Learning Education din cadrul European Schoolnet http://www.eun.org/teaching/smile m-au selectat Leader in Community of Practices 2 - Using Social Media in schools-whole school approach lucrând cu contract în acest proiect anul trecut http://bitly.com/myreflectionsinSMILEProject


Într-o societate în care știința și informatica cunosc o dezvoltare spectaculoasă și utilizarea noilor instrumente și aplicații web 2.0 , social media nu mai sunt privite ca o mișcare avangardistă elevii noștrii trebuie să fie capabili să se descurce în utilizarea creativă a calculatorului și instrumentelor on-line gratuite .
Web 2.0 si social media pot aduce o noua dimensiune si pot reforma educatia globala deoarece comunicare on-line îi ajută pe profesori și elevi să învețe unii de la alții . Aceste tehnologii noi pot stimula discutii, deschid poarta spre cunoaștere , promovează creativitatea si inovarea pentru invatarea efectiva pe tot parcursul vieții.Atât profesorii cât și elevii trbuie să aibă concepția utilizării sigure a internetului tot timpul . Parafrazându-l pe Piaget și Papert , utilizarea de instrumente participative social media în educație este de obicei orientata spre crearea unui elev centrat pe competențe într-un mediu în care cei care învață pot contribui la materialele de curs, ei pot să-și formuleze şi exprime propriile concepţii, îşi pot construi propria înţelegere a materialului prin conectarea la concepte, la experienţa personală sau a evenimentelor curente,şi de a învăţa unii de la alţii în medii colaborative. Datorită acestor considerente, cu toate că sunt profesor de religie am decis să intru în frumoasa lume online obţinînd alături de elevii mei cu cerinţe educative speciale 8 European Quality Label în proiectele eTwinning .
Tweets by @LucianeCurator
De asemenea am aprobat de ISJ din anul 2011 pe durata a 4 ani optionalul ,, Prietenul meu calculatorul “ reuşind astfel să-i învăţ pe elevii mei aflaţi în dificultate cum să utilizeze inovativ instrumentele educaţionale web 2.0 pentru a-şi dezvolta creativitatea online şi de asemenea au posibilitatea să împărtăşească cu alţii activităţile din şcoală folosind tehnologia Elearning .

Fiind o perioadă de timp şi coordonator pe programe şi proiecte în cadrul Şcolii Speciale Caransebeş am hotărît ca după proiectele educative derulate elevii să realizeze filmuleţe sau prezentări interactive pentru a-şi arăta muca depusă .Pentru că anul acesta şcolar sunt profesor în 3 şcoli : Scoala Gimnaziala Speciala Caransebes, Scoala Gimnaziala Slatina Timis, Scoala Gimnaziala Poiana-Buchin am implicat în proiectul judeţean ,, Copiii, colindele şi biserica “ elevi din toate unităţile de învăţământ la care predau Religie Ortodoxă.






Încă de la început doresc să vă mărturisesc că am avut deosebita plăcere să fiu invitat de Deena Kelly, director GlogsterEDU ,să particip gratuit în calitate de primul profesor român certificat Ambasador GlogsterEDU la trainingul Intel Teach Essentials organizat la Praga între 22 - 25 mai 2012 . Băieţii din echipa GlogsterEDU : Patrick Pepsi, Tomas Plojhar, Roman Smola, Martin Santorcl and Stanislav Sramek alături de Ruth Merret , trainer Intel Teach ne-au oferit posibilitatea de a participa la acest eveniment extraordinar Am avut plăcuta surpriză să aflu că trainerul nostru de la acest curs este nimeni altul decât Ollie Bray pe care l-am întâlnit virtual pe platforma proiectului Smile http://leedu.eun.org/web/smile/home coordonat de European Schoolnet, care este National Adviser for Emerging Technologies in Learning at LTScotland . In educatia secolului XXI utilizarea noilor tehnologii on-line web 2.0 şi social media nu mai este privită ca o mişcare avantgardistă, dar noi trebuie să învăţăm cum să le folosim cu atât mai mult cu cât în fiecare zi apar noi instrumente online educative html5 care deschid poarta spre cunoaştere pentru profesorii şi elevii din întreaga lume .
În fiecare modul al cursului trainerul a integrat noile tehnologii ( instrumente si aplicatii web 2.0 si social media ) .

In 2012, 2011 am fost evaluator si coach in Competitia Internationala ThinkQuest .
Proiectul meu eSafety4eTwinners a fost selectat pentru a participa la Forumul Inovatorilor in Educatie organizat de EOS si Mirosoft . din 80 de proiecte intre cele mai bune 10 practici in cadrul Teachers’ competition for Social Media use in Formal Language Learning Contexts intrand in finala organizata de echipa ll7 si apare in brosura elaborata de ElearningEuropa aici Brochure Teaching with #socialmedia in classroom settings ls6 2012 #edtech20


  
Sunt primul profesor din Romania selectat GlogsterEdu Ambasador si profesor certificat SymbalooEdu .

Coordonator pe programe şi proiecte educative internationale ( eTwinning, Thinkquest, Spring Day ) , natioanale si judetene în cadrul Şcolii Speciale Caransebeş Datorita activitatii mele instructiv educative am obtinut gradatie de merit in iulie 2009 si consider că toţi profesorii trebuie să ştie să utilizeze noile tehnologii, instrumente si aplicatii web 2.0 si social media deoarece aceasta oferă elevilor o multitudine de experienţe de învăţare cum am văzut la colegii profesori din alte ţări ale Uniunii Europene şi S.U.A. şi de aceea am decis să realizez un blog personal web 2.0 si sa lansez un proiect gratuit pentru profesorii din Romania ,, Colaborarea se va realiza in grupul pe care l-am creat peiTeach.ro si in cadrul unei retele . Am lansat acest proiect deoarece am fost acceptat de catre European Schoolnet in proiectul TIS – INSAFE ( Teaching internet safety ) ca si coordonator al modulului pe care l-am propus ,, How teachers and students can use free in a safety mode web 2.0 and social media in education ” . Pentru acest proiect am trimis CV si apoi a trebuit sa postez un articol pe blogul eSkills , iar apoi am constituit o echipa formata din Catalina Nicolin inspector MECT in cadrul CNFP, Maria Sourgiadaki - Grecia, Aureo Torres - Spania , Inge de Cleyn - Belgia .http://www.wikispaces.com/user/view/dumacornellucian .
Am reprezentat Romania in cadrul concursului international AtmosphEuropa deoarece am fost selectat din 44 de paticipanti intre cei 8 finalisti care au fost prezenti in data de 4 noiembrie in parlamentul european de la Bruxelles . http://dumacornellucian.blogspot.com/2009/12/am-fost-finalist-in-concursul_20.html si am vorbit despre proiectul international eTwinning ,, Diferiti, dar egali “ – parteneriat si colaborare intre elevi cu cerinte educative special in Europa .


 In 4 noiembrie 2009 eu am vorbit in Parlamentul European de la Bruxelles despre proiectul internațional ,,Diferiți, dar egali " pentru ca am fost ales între cei 8 finaliștidin 44 de participanți deoarece a particiat la concursul internațional AtmosphEuropa, organizat sub presedentia parlamentului European , iar prezentările participanților au fost transmise în direct pe site din Parlamentul European iaraici puteți vedea discursurile participanților
 Am derulat Proiectul International ,, Diferiti, dar Egali "
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Share google +1 button

c